Un complex împrejmuit cu ziduri adăpostește o comunitate de călugări sau călugărițe care împărtășesc o viață de rugăciune, muncă și sprijin reciproc sub o regulă comună. Complexul respectiv este o mănăstire. Acesta oferă cadrul fizic și social pentru vocația monahală.

Mănăstirile au păstrat învățătura, au dezvoltat agricultura și au oferit ospitalitate de-a lungul secolelor. Programul zilnic echilibrează rugăciunea liturgică, munca manuală, studiul și odihna. Arhitectura se concentrează de obicei pe o biserică sau o capelă, cu dormitoare, refectoriu și spații de lucru aranjate în jurul acesteia. Unele mănăstiri rămân închise; altele se implică activ în societatea înconjurătoare.

Vizitatorii remarcă adesea atmosfera de calm ordonat. Autosuficiența economică prin agricultură, meșteșuguri sau pensiuni a fost un ideal tradițional. Mănăstirile moderne se adaptează la un număr mai mic de credincioși, continuând în același timp ritmul fundamental al rugăciunii comune. Clădirile în sine devin depozitare de memorie și frumusețe.

O mănăstire face vizibilă o întreagă viață organizată în jurul căutării lui Dumnezeu.