Învățarea observațională este învățarea care are loc prin observarea altora. Observatorul dobândește noi comportamente, informații sau reguli fără o întărire directă a propriilor acțiuni.

Teoria învățării sociale a lui Albert Bandura a plasat învățarea observațională în centrul dezvoltării umane. Copiii învață agresivitatea, cooperarea, modelele lingvistice și normele sociale acordând atenție modelelor, amintindu-și ceea ce au văzut, fiind capabili să reproducă comportamentul și având o oarecare motivație pentru a face acest lucru. Modelele similare, cu statut social ridicat sau recompensate sunt deosebit de influente. Personajele din mass-media, părinții, profesorii și colegii servesc drept modele.

Învățarea observațională poate produce atât rezultate prosociale, cât și antisociale. Aceasta permite transmiterea rapidă a abilităților în cadrul unui grup, fără ca fiecare individ să fie nevoit să descopere soluția prin încercări și erori. Sistemele de neuroni oglindă pot oferi o parte din baza neuronală pentru capacitatea de a mapa acțiunile observate în propriul repertoriu motor.

Multe dintre lucrurile pe care oamenii știu să le facă au fost văzute pentru prima dată, mai degrabă decât experimentate direct.