Un silogism este o formă de raționament deductiv cu două premise și o concluzie. Aristotel a dezvoltat silogismul ca unitate de bază a logicii. Cel mai faimos exemplu: Toți oamenii sunt muritori. Socrate este om. Prin urmare, Socrate este muritor. Prima premisă este premisa majoră, a doua este premisa minoră, iar a treia este concluzia. Dacă premisele sunt adevărate și forma este validă, concluzia trebuie să fie adevărată. Silogismul este un instrument pentru testarea validității argumentelor. Prin identificarea formei, puteți vedea dacă concluzia urmează.

Aristotel a identificat mai multe forme silogistice valide, numite figuri și moduri de gândire. Cea mai comună este prima figură, unde termenul din mijloc conectează premisele majore și minore. Logicienii medievali au dat formelor nume mnemonice, precum Barbara și Celarent, pentru a ajuta elevii să și le amintească. Silogismul a fost esențial pentru logică timp de peste două mii de ani. Abia în secolul al XIX-lea, Frege și alții au dezvoltat sisteme logice mai puternice. Dar silogismul rămâne un instrument didactic util și un exemplu clar de raționament deductiv. Acesta arată cum pot fi derivate concluzii din premise cu certitudine, cu condiția ca forma să fie validă și premisele să fie adevărate.

Părțile unui silogism

• Premisă majoră. Afirmația mai amplă.
• Premisă minoră. Afirmația mai specifică.
• Concluzie. Afirmația care urmează.
• Termen mediu. Termenul care leagă premisele.

Un silogism nu este același lucru cu un argument în general. Este o formă specifică de argument deductiv cu două premise și o concluzie.