Sofismul este un raționament abil, dar eronat, folosit pentru a înșela. Cuvântul provine de la sofiști, un grup de profesori călători din Grecia antică care predau retorică și argumentare contra cost. Nu erau neapărat necinstiți. Ei predau abilități utile în instanțe și adunări. Dar Platon i-a portretizat ca manipulatori cărora le păsa mai mult de câștigarea disputelor decât de adevăr. Cel mai faimos sofist din dialogurile lui Platon este Protagoras, care spunea că omul este măsura tuturor lucrurilor. Această afirmație poate fi interpretată ca o formă de relativism. Poate fi interpretată și ca o afirmație despre percepție.

Sofismul nu este doar un fenomen antic. Apare ori de câte ori cineva folosește limbajul pentru a manipula, mai degrabă decât pentru a informa. Agenții de publicitate, politicienii și avocații pot fi cu toții acuzați de sofism. Linia dintre retorică și sofism nu este întotdeauna clară. Retorica își propune să convingă. Sofismul își propune să înșele. Diferența constă în intenția și adevărul afirmațiilor. Gândirea critică este antidotul sofismului. Aceasta implică solicitarea de dovezi, verificarea erorilor și atenția la manipularea emoțională. Dialogurile lui Platon sunt încă citite pentru că dramatizează diferența dintre cercetarea autentică și manipularea inteligentă.

Semne de sofism

• Apeluri emoționale.
• Premise false.
• Echivoc.
• Digresiuni.

Sofisticarea nu este același lucru cu scepticismul. Scepticismul pune la îndoială afirmațiile. Sofisticarea exploatează îndoiala pentru un efect persuasiv.