Fenomenologia este studiul structurilor experienței conștiente. Nu se întreabă ce există, ci cum este să experimentezi ceea ce există. Edmund Husserl a fondat mișcarea la începutul secolului al XX-lea, susținând că filosofia ar trebui să se întoarcă la lucrurile în sine, la lumea trăită a experienței. El a dezvoltat metoda epoché-ului, sau a parantezelor, în care fenomenologul suspendă judecata cu privire la existența lumii pentru a descrie cum apare. Martin Heidegger, elevul lui Husserl, a mutat accentul pe a fi-în-lume, argumentând că suntem întotdeauna deja implicați în lume, nu observatori detașați. Maurice Merleau-Ponty a subliniat corpul ca mediu al experienței. Jean-Paul Sartre a aplicat fenomenologia libertății, imaginației și emoției.

Fenomenologia a influențat psihologia, psihiatria, sociologia, arhitectura și științele cognitive. Nu este o doctrină singulară, ci o metodă și o tradiție. Insistă asupra faptului că experiența nu este doar un dat care trebuie explicat, ci o dimensiune a realității care trebuie descrisă. Perspectiva sa centrală este că conștiința este întotdeauna conștiință a ceva. Este intențională. Este îndreptată către obiecte, iar aceste obiecte sunt date în moduri specifice. Fenomenologia studiază aceste moduri.

Fenomenologi cheie

• Husserl.
• Heidegger.
• Merleau-Ponty.
• Sartre.

Fenomenologia nu este introspecție. Este o descriere riguroasă a structurilor experienței, nu o relatare a sentimentelor personale.