Cunoașterea a posteriori vine din experiență. Este o cunoaștere ulterioară faptului. Știi că cerul este albastru pentru că l-ai văzut. Știi că focul este fierbinte pentru că l-ai simțit. Cunoașterea depinde de date senzoriale. Fără experiență, nu ai avea-o.

Termenul „a priori” este de origine latină, provenind de la acesta din urmă. Acesta contrastează cu cunoașterea a priori, care este independentă de experiență. Cunoașterea a posteriori este empirică. Se bazează pe observație, experiment și dovezi. Știința este în mare măsură a posteriori. Testează ipoteze împotriva lumii reale. Rezultatele sunt cunoscute numai după experiment.

Exemple de cunoștințe a posteriori

• Punctul de fierbere al apei este de 100 de grade Celsius la nivelul mării.
• Parisul este capitala Franței.
• Unele lebede sunt negre.
• Durerea se simte neplăcută.
• Legea gravitației este valabilă și pe Pământ.

Cunoașterea a posteriori este contingentă. Ar putea fi și altfel. Punctul de fierbere al apei ar putea fi diferit pe o altă planetă. Parisul ar fi putut fi un oraș diferit. Lebedele negre există, dar s-ar putea să nu fi existat. Adevărurile a posteriori sunt descoperite, nu deduse. Ele necesită investigare. Sunt întotdeauna deschise revizuirii. O nouă observație poate răsturna cunoașterea a posteriori. Aceasta este puterea și slăbiciunea empirismului. Este întemeiat în realitate, dar nu este niciodată cert. Următorul experiment ar putea schimba totul. Cunoașterea a posteriori este cunoașterea lumii așa cum este, nu așa cum trebuie să fie.