O comparație care folosește „asemănător” sau „ca” este o comparație. „Dragostea mea e ca un trandafir roșu, roșu” și „a luptat ca un leu” sunt exemple familiare. Marcajul explicit face comparația mai clară și adesea mai blândă decât o metaforă, care afirmă identitatea mai degrabă decât asemănarea.

Comparațiile apar constant în vorbirea cotidiană, precum și în literatură. Ele ajută la explicarea nefamiliarului prin referire la familiar sau adaugă vivacitate prin legarea a două domenii. O comparație bine aleasă poate face ca o calitate abstractă să devină brusc concretă sau o acțiune obișnuită să devină brusc memorabilă. Comparațiile suprautilizate sau previzibile, însă, își pierd forța și devin clișee.

Scriitorii învață să creeze comparații care par proaspete și precise. Cele mai bune ilustrează ambele părți ale comparației: subiectul este văzut mai clar, iar vehiculul este, de asemenea, îmbogățit de asocierea neașteptată. Recunoașterea comparațiilor este simplă; utilizarea lor cu originalitate este o meșteșug care durează toată viața.