Un morfem este cea mai mică unitate de limbaj care are sens. Poate fi un cuvânt întreg sau o parte a unui cuvânt, cum ar fi un prefix, un sufix sau o flexiune.

Cuvântul „nefericire” conține trei morfeme: „ne-”, „fericit” și „-itate”. Fiecare contribuie cu sens. Morfemele libere pot funcționa independent ca cuvinte; morfemele legate trebuie să se atașeze de alte forme. Limbile diferă prin modul în care împachetează sensul în morfeme. Unele se bazează în mare măsură pe flexiune; altele folosesc forme de cuvinte relativ fixe și transmit relații prin ordinea cuvintelor și particule separate.

Copiii își însușesc treptat sistemul morfologic al limbii lor, uneori generalizând excesiv regulile („goed” în loc de „went”) înainte de a stăpâni excepțiile. Tulburările de limbaj pot afecta selectiv procesarea morfologică. Lingviștii analizează morfemele pentru a descrie structura internă a cuvintelor și regulile care generează forme noi.

Semnificația în limbaj începe cu morfemul, cea mai mică parte care mai înseamnă ceva.