Un lucru este vorbit ca și cum ar fi un altul. O metaforă afirmă o identitate sau o asemănare strânsă fără a folosi „asemănător” sau „ca”. „Timpul este un hoț”, „sala de clasă era o grădină zoologică”, „vocea ei era de catifea”. Comparația este implicită și comprimată, invitând cititorul să transfere calități din vehicul în tenor.

Metaforele modelează atât gândirea, cât și stilul. Ele pot concretiza ideile abstracte, pot dezvălui asemănări ascunse și pot genera noi moduri de a vedea. Metaforele moarte - „poalele muntelui”, „cap de masă” - au devenit atât de familiare încât originea lor figurativă este aproape invizibilă. Metaforele vii încă surprind și luminează.

Poeții și oratorii se bazează foarte mult pe metafore, dar și vorbirea cotidiană este plină de acestea. Limbajul științific și filosofic folosește și el metaforele, uneori conștient, alteori nu. Riscul este ca o metaforă neobservată să poată limita înțelegerea. Recompensa este claritatea bruscă sau forța emoțională pe care o oferă o metaforă bine aleasă. A învăța să recunoști și să elaborezi metafore face parte din procesul de a deveni un utilizator al limbajului mai precis și mai imaginativ.