După ce un organism a învățat să răspundă la un stimul condiționat, trebuie să învețe când să nu răspundă. Discriminarea este această rafinare. Câinele salivează la un ton cu o anumită înălțime, dar nu la un ton puțin mai înalt sau mai jos. Diferența este antrenată prin întărirea unui stimul și reținerea întăririi de la celălalt.

În situații operante, același principiu este valabil. Un porumbel ciugulește o tastă iluminată în verde pentru a căuta hrană și ignoră tasta roșie. Procesul ascute percepția și conservă energia. Fără discriminare, fiecare indiciu similar ar declanșa același răspuns, producând un comportament risipitor sau periculos.

Generalizarea stimulilor este tendința opusă: reacția la stimuli care seamănă cu originalul. Antrenamentul de discriminare împinge organismul să traseze limite mai fine. Cu cât gradientul de generalizare este mai abrupt, cu atât discriminarea este mai clară.

• Capacitatea învățată de a distinge stimuli similari
• Realizat prin armare diferențială
• Opusul generalizării stimulilor
• Măsurat prin panta gradientului de generalizare

În viața de zi cu zi, această abilitate apare atunci când un copil învață că doar anumiți adulți pot fi abordați pentru ajutor sau când un șofer oprește la semaforul roșu, dar nu la indicatoare din magazine de culoare similară.