Onomatopeea este utilizarea cuvintelor care imită sunetele pe care le descriu. Sunetul cuvântului reflectă sunetul lucrului.

„Bâzâit”, „șuierat”, „trosnet” și „murmur” sunt exemple comune. Poeții și prozatorii folosesc onomatopeea pentru a face descrierile mai vii și mai imediate, captivând atât urechea cititorului, cât și ochii minții. Benzile desenate și literatura pentru copii se bazează foarte mult pe aceasta; literatura serioasă o folosește mai rar pentru un efect precis. Metoda este specifică limbii; diferite limbi reprezintă același sunet cu cuvinte imitative diferite.

Onomatopeea poate fi subtilă sau evidentă. Un singur cuvânt bine ales poate sugera un întreg mediu sonor. Suprautilizarea riscă să sune trucat, însă ocazionala atingere onomatopeică poate anima un pasaj. Figura le reamintește cititorilor că limbajul nu este doar simbolic, ci și, uneori, direct mimetic.

Când sunetul unui cuvânt își îndeplinește sensul, figurativul este onomatopeea.