Dicția este alegerea și utilizarea cuvintelor în vorbire sau în scris. Aceasta cuprinde nivelul vocabularului, gradul de formalitate, concretețea sau abstractizarea și textura generală a limbii.

Dicția unui scriitor poate fi formală sau colocvială, tehnică sau simplă, latinizată sau anglo-saxonă, abstractă sau senzorială. Aceeași idee poate fi exprimată într-o dicție radical diferită, iar fiecare versiune va produce un efect diferit asupra cititorului. Dicția consecventă ajută la stabilirea tonului și a vocii; schimbările bruște și inexplicabile pot stârni discordia. În poezie și proză literară, dicția este unul dintre principalele mijloace prin care se creează sensul și starea de spirit.

Analiza dicției analizează alegerile individuale de cuvinte și modelele dintr-un pasaj sau o operă. De ce acest sinonim și nu altul? De ce o imagine concretă aici și o abstracție acolo? Răspunsurile dezvăluie atitudinea scriitorului față de subiect și public. O dicție bună pare inevitabilă în retrospectivă, chiar dacă este produsul unei selecții deliberate.

Cuvintele specifice pe care le selectează un scriitor și modelele pe care le formează aceste alegeri constituie dicția.