Cei mai bogați 1% dintre americani dețin mai multă avere decât cei mai săraci 90% la un loc. Această statistică, de la Rezerva Federală, surprinde inegalitatea veniturilor: distribuția inegală a veniturilor în cadrul unei populații. Aceasta este măsurată cu instrumente precum coeficientul Gini, care variază de la 0 (toată lumea câștigă la fel) la 1 (o persoană câștigă totul).

Inegalitatea a crescut în majoritatea țărilor dezvoltate începând cu anii 1980. Globalizarea, schimbările tehnologice și scăderea numărului de membri sindicali sunt explicații comune. La fel și politica fiscală și guvernanța corporativă. Dezbaterea nu se referă la existența inegalității, ci la existența acesteia ca o problemă și la ce trebuie făcut în privința acesteia. Unii susțin că inegalitatea reflectă diferențele de competență și efort și că impozitarea acesteia descurajează puternic creșterea. Alții susțin că inegalitatea extremă subminează democrația, sănătatea și mobilitatea socială.

Dovezile sunt mixte. O anumită inegalitate pare necesară pentru a recompensa inovația și munca asiduă. Prea multă inegalitate poate fi corozivă. Țările cu o inegalitate mai mică tind să aibă o mobilitate socială mai mare, ceea ce înseamnă că copiii săraci sunt mai predispuși să devină adulți bogați. Și opusul este valabil. În societățile extrem de inegale, avantajele se concentrează, iar scara socială este trasă în sus.

Măsuri comune

• Coeficientul Gini
• Cota de venit a celor mai buni 1%
• Raportul Palma (primii 10% față de ultimii 40%)
• Elasticitatea câștigurilor intergeneraționale
• Ratele sărăciei