O pădure crește din nou după un incendiu. Vântul bate încontinuu. Lumina soarelui atinge pământul în fiecare dimineață, indiferent dacă cineva îl recoltează sau nu. Acestea sunt resurse regenerabile: materiale și surse de energie pe care natura le completează la o scară de timp umană. Expresia cheie este „scară de timp umană”. Un copac are nevoie de decenii pentru a se maturiza. Apa subterană se poate reîncărca în ani sau secole, în funcție de acvifer. Dacă rata de recoltare este greșită, o resursă regenerabilă se comportă ca una finită.

Resursele regenerabile se împart în câteva mari grupuri. Energia solară, eoliană și geotermală sosesc continuu. Biomasa, apa dulce și solul fertil se reînnoiesc doar dacă le gestionăm cu atenție. Stocurile de pește, lemnul și populațiile de animale sălbatice se află undeva la mijloc, capabile de recuperare, dar vulnerabile la supraexploatare.

Ceea ce determină regenerabilitatea

• Rata de reaprovizionare comparativ cu rata de consum
• Dacă extracția dăunează sistemului subiacent
• Orizontul de timp considerat

Islanda funcționează aproape în întregime pe bază de energie geotermală și hidroelectrică. Marea Aral, alimentată odinioară de fluxurile râurilor regenerate, s-a micșorat la o fracțiune din dimensiunea sa după ce irigațiile sovietice au deviat acele râuri. Aceeași categorie de resurse, rezultate opuse. Regenerabilitatea nu este o proprietate fixă. Este o relație între o resursă și modul în care oamenii o utilizează.