Designul de interacțiune modelează modul în care utilizatorii interacționează cu produsele digitale. Acesta acoperă fluxul dintre ecrane, feedback-ul pe care îl oferă un buton atunci când este apăsat, animația care confirmă o acțiune și mesajul de eroare care explică ce a mers prost. Domeniul a apărut în anii 1980, odată cu răspândirea computerelor personale, iar designerii și-au dat seama că software-ul trebuie să fie utilizabil, nu doar funcțional. Bill Moggridge și Bill Verplank au inventat termenul la mijlocul anilor 1980.

Designerii de interacțiuni se gândesc la stări, tranziții și feedback. Ce se întâmplă când un utilizator trece cu mouse-ul peste un link? Ce se întâmplă când trimite un formular? Ce se întâmplă dacă conexiunea se întrerupe? Un design de interacțiune bun face ca aceste momente să pară naturale. Un design de interacțiune prost îi lasă pe utilizatori nesiguri. Un buton care nu își schimbă aspectul atunci când este dat clic pare defect. O rotiță de încărcare care nu se rezolvă niciodată creează anxietate. Designerii prototipizează aceste interacțiuni din timp, adesea cu instrumente simple, pentru a testa cum se simt înainte de a scrie cod.

Preocupări principale

• Feedback: confirmarea faptului că o acțiune a fost înregistrată.
• Stări: implicit, plasat peste mouse, activ, dezactivat, eroare.
• Tranziții: cum se schimbă ecranele și elementele.
• Microinteracțiuni: mici momente care ghidează și încântă.

Designul de interacțiune nu înseamnă doar să faci lucrurile frumoase. Înseamnă să le faci previzibile, responsive și ușor de înțeles.