O adaptare comportamentală este o acțiune sau un comportament care ajută un organism să supraviețuiască. Migrația, hibernarea, hrănirea nocturnă și manifestările de curtare sunt toate adaptări comportamentale. Nu sunt trăsături fizice. Sunt lucruri pe care le face organismul.

Adaptările comportamentale sunt adesea răspunsuri la provocările de mediu. Păsările migrează spre sud pentru iarnă pentru a găsi hrană și temperaturi mai ridicate. Urșii hibernează pentru a conserva energie atunci când hrana este insuficientă. Animalele de deșert sunt nocturne pentru a evita căldura zilei. Aceste comportamente sunt instinctive sau învățate. Ele cresc șansele de supraviețuire și reproducere ale organismului.

Exemple de adaptări comportamentale

• Migrație: mișcare sezonieră în căutarea de resurse.
• Hibernare: metabolism redus în timpul iernii.
• Comportament nocturn: activ noaptea pentru a evita căldura sau prădătorii.
• Demonstrații de curtare: atragerea partenerilor.
• Comportament social: trăiesc în grupuri pentru protecție.

Adaptările comportamentale pot fi înnăscute sau învățate. Comportamentele înnăscute sunt programate. Un pui de broască țestoasă marină se târăște spre ocean fără a fi învățat. Comportamentele învățate sunt dobândite prin experiență. O cioară învață să arunce nuci pe un drum pentru ca mașinile să le spargă. Ambele tipuri ajută organismul să supraviețuiască. Adaptările comportamentale funcționează împreună cu adaptările structurale. Aripile unei păsări sunt o adaptare structurală pentru zbor. Migrația este o adaptare comportamentală care folosește aceste aripi. Cele două sunt complementare. Adaptările comportamentale sunt flexibile. Se pot schimba mai repede decât trăsăturile fizice. Această flexibilitate ajută organismele să răspundă la schimbările rapide de mediu. Dar comportamentul singur nu poate rezolva fiecare problemă. O specie care nu se poate adapta comportamental sau structural dispare. Adaptarea comportamentală este unul dintre instrumentele de supraviețuire.