A arunca în umbră înseamnă a rosti o insultă inteligentă fără a numi direct ținta. Remarca este suficient de blândă pentru a nega și suficient de ascuțită pentru a ustura. Se află în spațiul dintre un compliment și o tăietură.

Practica are rădăcini adânci în cultura de dans și în limbajul vorbirii persoanelor de culoare, unde artiștii au perfecționat arta săpăturilor subtile. O sprânceană ridicată, un adjectiv ales cu grijă sau o observație cu spatele la mână, toate pot conta. Cea mai bună nuanță îl face pe public să râdă, iar ținta să se întrebe dacă tocmai a fost insultată.

În uzul cotidian, cuvântul s-a răspândit. O postare pe rețelele de socializare care laudă o persoană în timp ce o denigrează în liniște pe o alta este o aluzie. Un coleg care spune „alegere interesantă” după ce aude despre o decizie luată în urma unui proiect probabil că folosește o aluzie. Cheia este indirectarea. Insultele directe sunt doar insulte. Aluziile necesită ca ascultătorul să facă legătura între ele.

Când este făcut bine, este aproape o formă de artă. Când este făcut prost, pur și simplu sună răutăcios. În orice caz, odată ce începi să-l observi, îl vezi peste tot.