O bază de date relațională organizează datele în tabele cu rânduri și coloane. Fiecare tabel reprezintă o entitate: clienți, comenzi, produse. Fiecare rând este o înregistrare. Fiecare coloană este un câmp. Relațiile dintre tabele sunt definite prin chei. O cheie externă dintr-un tabel indică o cheie primară din altul. Structura este definită de o schemă. Baza de date impune schema, respingând datele care nu se potrivesc. Această impunere menține consecvența datelor.

Modelul relațional a fost propus de Edgar Codd în 1970. Acesta a înlocuit modelele ierarhice și de rețea anterioare, deoarece era mai simplu și mai flexibil. SQL a devenit limbajul standard de interogare. Decenii mai târziu, bazele de date relaționale încă rulează majoritatea sistemelor tranzacționale din lume. Sunt fiabile, bine înțelese și conforme cu ACID. Atomicitatea, consistența, izolarea și durabilitatea garantează că tranzacțiile fie se finalizează complet, fie nu se finalizează deloc. Această garanție este importantă pentru sistemul bancar, inventar și orice sistem în care actualizările parțiale cauzează probleme. Bazele de date relaționale se scalează vertical prin adăugarea de mai multă putere unui singur server. Se scalează orizontal cu sharding, dar acest lucru adaugă complexitate. Bazele de date NoSQL gestionează scalarea orizontală mai natural, motiv pentru care au câștigat popularitate pentru aplicațiile la scară web. Bazele de date relaționale rămân implicite pentru aplicațiile care necesită o consistență puternică și interogări complexe. Tehnologia este matură. Compromisurile sunt bine înțelese.

Caracteristicile bazelor de date relaționale

• Tabele — date organizate după entitate
• Rânduri și coloane — înregistrări și câmpuri
• Chei — cheile primare și externe definesc relațiile
• SQL — limbaj standard de interogare
• ACID — garanții tranzacționale

O bază de date relațională este un set de tabele cu reguli. Regulile mențin consecvența datelor. Tabelele le mențin organizate.