În 1972, Paul Berg și colegii săi de la Stanford au combinat ADN-ul unui virus de maimuță cu ADN-ul unei bacterii. A fost prima moleculă de ADN recombinant. Această realizare a lansat era ingineriei genetice. În 1973, Stanley Cohen și Herbert Boyer au introdus o plasmidă recombinantă în E. coli și au arătat că aceasta se replică. Instrumentele biologiei moleculare erau deja prezente.

ADN-ul recombinant se formează prin unirea ADN-ului din diferite surse. Enzimele de restricție taie ADN-ul la secvențe specifice. Ligaza unește fragmentele. Molecula rezultată poate fi inserată într-o celulă gazdă, unde se replică și exprimă genele pe care le poartă. Tehnica stă la baza clonării genelor, a producției de proteine ​​și a terapiei genice.

ADN-ul recombinant a transformat medicina și agricultura. Insulina umană, produsă de bacterii recombinante, a înlocuit insulina extrasă din pancreasul de porc și de vacă. Hormonul de creștere, factorii de coagulare și vaccinurile sunt produse în același mod. Culturile modificate genetic poartă gene recombinante pentru rezistența la dăunători și toleranța la erbicide. Terapiile genice furnizează ADN sau ARN recombinant pentru a corecta defectele genetice.

Tehnologia a stârnit îngrijorări încă de la început. Conferința Asilomar din 1975 a stabilit linii directoare pentru manipularea în siguranță a organismelor recombinante. Aceste linii directoare au evoluat în reglementările de biosecuritate care guvernează laboratoarele de astăzi. Știința a avansat deoarece problemele de siguranță au fost luate în serios.