Ardeți combustibil în interiorul unui cilindru etanș, lăsați gazul în expansiune să împingă un piston și aveți un motor cu ardere internă. Ideea este simplă. Fiabilitatea lui a necesitat mai mult de un secol de încercări.

Nicolaus Otto a construit primul motor practic în patru timpi în 1876. Rudolf Diesel a urmat cu aprinderea prin compresie în anii 1890. Ciclul în patru timpi, admisia, compresia, puterea, evacuarea, încă guvernează majoritatea motoarelor de pe șosea. O versiune în doi timpi execută fiecare rotație și există în drujbe și în unele motociclete.

Componente de bază

• Blocul cilindrilor și pistoanele.
• Arbore cotit pentru transformarea mișcării liniare în rotație.
• Supape și arbore cu came pentru controlul debitului de gaz.
• Sistem de alimentare pentru amestecarea aerului și a combustibilului.
• Sisteme de răcire și lubrifiere.

Eficiența este punctul slab. Majoritatea motoarelor pe benzină transformă doar aproximativ un sfert din energia combustibilului în mișcare. Restul iese sub formă de căldură prin evacuare și radiator. Turbosuflanta, injecția directă și sincronizarea variabilă a supapelor au redus diferența, dar motoarele electrice convertesc în continuare energia mult mai eficient. De aceea, motorul cu ardere internă se confruntă cu primul său rival serios din ultimii o sută de ani.