O comunitate recunoaște anumite persoane decedate ca fiind trăite cu o sfințenie excepțională și ca fiind încă capabile de mijlocire. Acele persoane sunt sfinți. În unele tradiții există procese formale de canonizare; devoțiunea populară precede adesea recunoașterea oficială.

Sfinții servesc drept modele de virtute, patroni ai locurilor și ocupațiilor și tovarăși de rugăciune. Relicvele și imaginile lor devin puncte focale ale devoțiunii. Hagiografiile le povestesc viața cu grade diferite de precizie istorică. Diferite biserici mențin calendare diferite ale sfinților.

Tradițiile protestante resping în general invocarea sfinților, deși onorează în continuare vieți exemplare. În tradițiile care îi venerează, sfinții concretizează comuniunea dintre cei vii și cei morți. Credincioșii obișnuiți găsesc în sfinți atât inspirație, cât și avocați accesibili.

Un sfânt este amintit ca cineva în care scopurile lui Dumnezeu au devenit neobișnuit de vizibile.