Răscumpărarea este actul complet al răscumpărării. În uzul creștin, denumește atât evenimentul istoric al morții și învierii lui Hristos, cât și aplicarea continuă a acelui eveniment la viețile individuale și la lume.

Scriitorii Noului Testament se bazează pe imaginile ebraice mai vechi ale răscumpărătorului-rudă și ale eliberării lui Israel din Egipt. Ei adaugă limbajul răscumpărării și al sclaviei: ființele umane sunt vândute sub păcat; Hristos plătește prețul care îi eliberează. Pavel poate vorbi despre credincioși ca fiind cumpărați cu un preț; cartea Apocalipsa îi înfățișează pe cei răscumpărați ca fiind cei cumpărați pentru Dumnezeu din fiecare seminție și națiune. Costul nu este abstract. Este viața Fiului.

Teologia ulterioară a elaborat implicațiile. Unele tradiții subliniază substituția penală – Hristos purtând pedeapsa cerută de dreptate. Altele subliniază Christus Victor – Hristos învingând puterile răului. Altele subliniază influența morală a crucii, puterea ei de a trezi dragostea și pocăința. Majoritatea relatărilor clasice mențin aceste aspecte împreună, în loc să aleagă unul exclusiv.

Răscumpărarea nu este niciodată prezentată ca fiind automată. Credința, pocăința și botezul marchează intrarea în comunitatea celor mântuiți, iar efectele depline așteaptă învierea finală. Până atunci, cei mântuiți trăiesc între deja și nu încă, gustând libertatea în timp ce încă se confruntă cu vechea ordine.