Recuperarea este procesul de accesare a informațiilor stocate în memorie și de aducere la cunoștință sau utilizare a acestora. Codificarea plasează informațiile în stocare; recuperarea le extrage din nou. Succesul depinde de calitatea codificării originale, de prezența indiciilor adecvate și de absența interferențelor puternice.

Recuperarea poate fi automată, ca atunci când o față familiară declanșează instantaneu un nume, sau poate necesita efort, ca atunci când cineva caută un cuvânt pe vârful limbii. Contextul și starea pot servi drept indicii puternice: întoarcerea în camera în care a fost studiat materialul îmbunătățește adesea reamintirea. Principiul specificității codificării afirmă că recuperarea este cea mai eficientă atunci când indiciile prezente la recuperare se potrivesc cu cele prezente la codificare.

Eșecurile de recuperare sunt frecvente și nu înseamnă neapărat că informațiile au fost pierdute. Acestea pot fi pur și simplu temporar inaccesibile. Recuperarea repetată cu succes în sine consolidează urmele de memorie, un fenomen exploatat de testare ca strategie de învățare.

• Accesarea informațiilor stocate
• Depinde de indicii și de potrivirea codificării
• Poate fi automat sau necesită efort
• Consolidată prin practică reușită

În majoritatea cazurilor de „uitare” cotidiană, acestea pot fi descrise mai bine ca un eșec al regăsirii decât ca o ștergere permanentă.