Conștiința apare fără anunț. Într-un moment, lumea este pur și simplu acolo - lumina pe un perete, greutatea unui scaun, sunetul slab al traficului - iar în următorul, ceva înregistrează faptul că este înregistrată. Conștiința denumește acea înregistrare, faptul că experiența are loc în general, în loc să rămână întunecată și goală.

Filosofii au dezbătut timp de secole din ce este alcătuit. Unii îl tratează ca pe o caracteristică fundamentală a universului, alții ca pe o proprietate emergentă a anumitor sisteme complexe, iar alții ca pe un fel de iluzie generată de calculele încărcate ale creierului. Problema dificilă, așa cum a formulat-o David Chalmers, este explicarea motivului pentru care procesele fizice ar trebui să fie însoțite de orice fel de viață interioară. De ce se simte activarea neuronilor ca ceva special?

Conștiința cotidiană nu este uniformă. Ea oscilează între atenție concentrată, visare cu ochii deschiși, durere ascuțită și semilumina slabă a trezirii. Somnul și anestezia arată că poate fi oprită; anumite medicamente și stări meditative arată că poate fi întinsă sau colorată în moduri neașteptate. Animalele prezintă o altă enigmă: majoritatea cercetătorilor acceptă acum că mamiferele și păsările posedă o formă a acesteia, însă limitele rămân contestate.

• Conștiința fenomenală este senzația brută a experienței.
• Conștiința accesului este disponibilitatea informațiilor pentru raportare și control.
• Conștiința de sine adaugă sentimentul că experiența aparține unui subiect continuu.

Indiferent de natura sa ultimă, conștiința este condiția în care orice contează pentru noi.