Mirosul, sau olfacția, este simțul care detectează moleculele chimice din aer. Acesta contribuie la aroma alimentelor, avertizează asupra pericolului și evocă amintiri emoționale și autobiografice puternice.

Odoranții se leagă de receptorii de pe cilii neuronilor receptori olfactivi aflați în cavitatea nazală. Oamenii posedă câteva sute de tipuri diferite de receptori; fiecare miros este codificat de un model de activare în cadrul populației de receptori. Semnalele călătoresc prin nervul olfactiv către bulbul olfactiv și apoi către zonele corticale și limbice, inclusiv regiunile implicate în emoție și memorie. Spre deosebire de alte simțuri, olfacția are o rută relativ directă către aceste structuri, ceea ce ajută la explicarea intensității amintirilor evocate de miros.

Sensibilitatea variază foarte mult între indivizi și scade odată cu vârsta și cu anumite boli. Adaptarea la mirosuri constante este rapidă. Experiența culturală și învățarea modelează ce mirosuri sunt considerate plăcute sau neplăcute. Deși olfactivitatea umană este adesea subestimată, ea rămâne suficient de acută pentru a permite discriminarea unui număr enorm de calități olfactive.

O singură moleculă din aer poate declanșa recunoașterea, emoția și memoria, toate deodată.