Homeostazia este tendința organismului de a menține un mediu intern stabil în ciuda schimbărilor externe. Temperatura, glicemia, echilibrul fluidelor și multe alte variabile sunt menținute în limite înguste prin procese de reglare continue.

Feedback-ul negativ este mecanismul de bază. Când o variabilă se abate de la punctul său de referință, senzorii detectează modificarea, iar efectorii acționează pentru a restabili punctul de referință. Dacă temperatura corpului crește, transpirația și creșterea fluxului sanguin către piele eliberează căldură; dacă aceasta scade, tremurul și constricția vaselor periferice conservă căldura. Hipotalamusul conține mulți dintre centrele de control care orchestrează aceste răspunsuri.

Stările impulsive precum foamea și setea apar atunci când sistemele homeostatice detectează deficite și motivează comportamentul corectiv. Conceptul a fost extins, cu precauție, la reglarea psihologică - menținerea stimulării optime sau a echilibrului emoțional. Factorii de stres cronici pot împinge sistemele de reglare dincolo de capacitatea lor, producând uzura descrisă ca sarcină alostatică.

Viața necesită un mediu intern stabil. Homeostazia este setul de procese care îl apără.