Efectul de feedback facial este tendința stărilor musculare faciale de a declanșa sentimente emoționale corespunzătoare. Zâmbetul poate face o persoană să se simtă mai fericită; încruntarea poate scădea starea de spirit.

Ideea își are originea în teoria emoției a lui James-Lange, care susținea că schimbările corporale contribuie la trăirea emoției. Experimentele moderne au testat această afirmație prin manipularea expresiilor faciale fără ca participantul să fie pe deplin conștient - ținând un pix în dinți pentru a produce o postură asemănătoare zâmbetului sau în buze pentru a preveni acest lucru. Persoanele aflate în această stare consideră adesea desenele animate ca fiind mai amuzante sau raportează un efect mai pozitiv. Efecte similare au fost descoperite și pentru alte expresii și pentru postură.

Efectul este de obicei modest și poate fi anulat de informații situaționale puternice. Aceasta nu înseamnă că emoțiile nu sunt altceva decât feedback facial; mai degrabă, fața este unul dintre numeroasele canale corporale care pot colora și intensifica sentimentele. Constatările au implicații practice pentru reglarea emoțiilor și pentru înțelegerea modului în care interacționează comportamentul expresiv și experiența.

Fața nu doar afișează emoții. În anumite condiții, ea ajută la crearea acestora.