Poststructuralismul este o mișcare care critică structuralismul și subliniază instabilitatea sensului. Structuraliștii credeau că limbajul are o structură de bază stabilă. Poststructuraliștii nu erau de acord. Aceștia susțineau că sensul nu este niciodată fix. Se schimbă în funcție de context. Depinde de cititor. Este întotdeauna amânat. Nu există un sens final.

Mișcarea a apărut în Franța în anii 1960 și 1970. Printre figurile cheie se numără Jacques Derrida, Michel Foucault și Julia Kristeva. Aceștia au contestat ideea unui sine stabil, a unui adevăr stabil și a unui text stabil. Ei au susținut că puterea modelează cunoașterea. Ei au susținut că opozițiile binare sunt instabile. Ei au susținut că autorul nu este autoritatea în materie de sens.

Teme post-structuraliste

• Sensul este instabil și amânat.
• Puterea modelează cunoașterea și discursul.
• Sinele este fragmentat, nu unificat.
• Opozițiile binare sunt ierarhice și instabile.
• Autorul e mort; cititorul creează sensul.

Poststructuralismul a influențat critica literară, filosofia, istoria și studiile culturale. Este controversat. Criticii spun că neagă adevărul și obiectivitatea. Spun că este relativist. Spun că este obscur. Apărătorii spun că este eliberator. Deschide textele către lecturi multiple. Contestă autoritatea. Dă glas celor marginalizați. Dezvăluie presupuneri ascunse. Poststructuralismul nu este o singură teorie. Este o familie de abordări. Împărtășește o suspiciune față de marile narațiuni și semnificații fixe. Este dificil de definit. Acest lucru este potrivit. O mișcare care neagă sensul fix se opune unei definiții fixe. Este un mod de a citi, nu o doctrină. Se întreabă: ce este exclus? Ce este suprimat? Ce este presupus? Aceste întrebări merită totuși puse.