Învățarea este o schimbare relativ permanentă a comportamentului sau a cunoștințelor, care rezultă din experiență. Este procesul care permite organismelor să se adapteze la regularitățile mediului lor.

Psihologii disting mai multe forme. Condiționarea clasică leagă stimulii care apar împreună. Condiționarea operantă leagă acțiunile de consecințele lor. Învățarea observațională permite indivizilor să dobândească noi comportamente observându-i pe ceilalți. Formele cognitive de învățare includ formarea hărților cognitive, introspecția și achiziția de concepte și reguli. Nu orice schimbare de comportament contează ca învățare; maturizarea, oboseala și schimbările temporare ale motivației sunt excluse de cerința permanenței relative și a originii experiențiale.

Învățarea poate fi măsurată prin îmbunătățirea performanței, prin capacitatea de a transfera abilități în situații noi și prin schimbările din sistemul nervos care însoțesc schimbarea comportamentală. Aceasta are loc pe tot parcursul vieții, deși plasticitatea este mai mare în dezvoltarea timpurie pentru anumite abilități. Studiul învățării leagă psihologia de neuroștiințe, educație și inteligența artificială.

Experiența lasă o amprentă. Când acea amprentă schimbă ceea ce face sau știe un organism, a avut loc învățarea.