Animalele, inclusiv oamenii, își ajustează comportamentul în funcție de relațiile predictive pe care le detectează în mediu. Condiționarea este termenul general pentru procesele de învățare în care răspunsurile devin legate de stimuli sau de consecințele acțiunilor.

Condiționarea clasică leagă stimulii; condiționarea operantă leagă acțiunile de recompense sau pedepse. Ambele forme permit organismelor să anticipeze evenimente importante și să repete comportamente care se dovedesc benefice. Substraturile neuronale se suprapun parțial, dar și diverg: amigdala și cerebelul joacă un rol important în condiționarea clasică, în timp ce circuitele dopaminei și ganglionii bazali sunt esențiale pentru învățarea operantă.

Principiile condiționării au fost aplicate în educație, terapia comportamentală și dresajul animalelor. De asemenea, acestea ajută la explicarea tiparelor maladaptative, cum ar fi dependența și anxietatea. Studiile de laborator privind condiționarea continuă să dezvăluie regulile sinaptice și moleculare care permit experienței să modifice circuitele neuronale.

O întărire la momentul potrivit sau un indiciu predictiv fiabil pot remodela comportamentul cu o eficiență remarcabilă.