Amigdala este o structură mică, în formă de migdală, situată adânc în lobul temporal. Este esențială pentru procesarea emoțiilor, în special a fricii și a agresivității, și pentru colorarea emoțională a memoriei.

Informațiile senzoriale ajung la amigdală atât pe o cale subcorticală rapidă, cât și pe o cale corticală mai lentă. Calea rapidă permite răspunsuri defensive rapide înainte ca stimulul să fie complet identificat; calea mai lentă permite o evaluare mai nuanțată. Deteriorarea amigdalei poate produce o pierdere evidentă a fricii și o incapacitate de a recunoaște frica pe fețele celorlalți. Hiperactivitatea este implicată în tulburările de anxietate și în amintirile intruzive ale stresului posttraumatic.

Amigdala nu funcționează izolat. Ea interacționează cu hipocampul pentru a oferi evenimentelor emoționale locul lor privilegiat în memorie, cu cortexul prefrontal pentru a regla răspunsurile emoționale și cu trunchiul cerebral pentru a declanșa semnele corporale ale emoției. Ea răspunde nu numai la amenințări, ci și la recompense pozitive și la indicii sociale, cum ar fi expresiile faciale.

Când un sunet brusc face inima să bată mai repede înainte ca mintea să fi numit sursa, amigdala și-a făcut deja treaba.