În 1095, un apel papal a lansat pelerinaje armate spre estul Mediteranei. Cruciadele au fost o serie de campanii militare, desfășurate în principal între sfârșitul secolului al XI-lea și al XIII-lea, în care creștinii vest-europeni au căutat să cucerească sau să apere locuri sfinte din Orientul Apropiat și, ocazional, să atace alte ținte.

Motivele au combinat devoțiunea religioasă, politica papală, ambiția cavalerească și oportunitățile economice. Statele cruciate au fost înființate de-a lungul coastei levantine, care ulterior au fost pierdute. Campanii paralele au avut loc în Iberia, în Marea Baltică și împotriva ereticilor creștini chiar din Europa.

Cronicile autorilor latini, arabi și bizantini consemnează violența, contactul cultural și stereotipurile reciproce produse de expediții. Istoricii moderni dezbat ponderea relativă a evlaviei și materialismului și efectele pe termen lung asupra relațiilor creștino-musulmane. Termenul în sine a fost extins metaforic la conflictele ulterioare, uneori ascunzând fenomenul medieval specific.

• Campanii militare creștine medievale în Orientul Apropiat
• Motive religioase și lumești combinate
• State cruciate temporare înființate
• Documentat de multiple tradiții culturale