Pathosul este apelul persuasiv la emoțiile publicului. Aristotel l-a enumerat printre cele trei moduri principale ale retoricii, alături de ethos și logos.

Un vorbitor sau scriitor care folosește patosul caută să evoce milă, furie, frică, mândrie sau alte sentimente care vor înclina publicul către o anumită concluzie sau acțiune. Poveștile vii, imaginile încărcate și adresarea directă la valorile publicului sunt tehnici comune. Patosul este puternic și potențial manipulator; persuasiunea etică îl combină cu un personaj credibil și un raționament solid, mai degrabă decât să se bazeze doar pe emoție.

În literatură, patosul se referă la calitatea care evocă sentimente tandre sau triste în cititor - de exemplu, situația dificilă a unui personaj suferind. Patosul excesiv sau nemeritat devine sentimentalism. Patosul eficient se simte ancorat în situație și respectă capacitatea publicului de a simți fără a fi constrâns.

Elementul persuasiunii sau al artei care mișcă inima este patosul.