O odă este o poezie lirică cu un stil elevat care abordează un anumit subiect cu laude, meditație sau reflecție pasională. De obicei, este mai formală și mai susținută decât un simplu cântec.

Odele clasice erau publice și ceremoniale; oda romantică a devenit un vehicul pentru meditația personală asupra naturii, artei sau mortalității - odele lui Keats fiind exemplele supreme englezești. Forma poate urma un model strofic strict sau poate adopta o structură mai liberă. Ceea ce rămâne constant este sensul de adresare serioasă: poetul se întoarce către un obiect, o persoană sau o calitate abstractă și menține un nivel ridicat de atenție și sentiment.

Odele includ adesea apostrof - o adresare directă subiectului - și o progresie a gândirii care adâncește sau complică impulsul inițial. Ele pot celebra, lamenta sau pune întrebări. Dicția elevată care definea odinioară oda a fost relaxată de practicienii moderni, însă ambiția de a acorda unui subiect întreaga sa valoare lirică persistă.

O poezie care se îndreaptă către subiectul său cu intensitate formală și reflecție susținută este o odă.