Poezia lirică este un tip de poezie care exprimă emoții personale sau meditație. De obicei, este relativ scurtă și nu spune în primul rând o poveste.

Lirica antică era cântată la liră; lirica modernă păstrează senzația unei singure voci care vorbește cu intensitate despre sentiment, percepție sau gândire. Sonetele, odele, elegiile și multe poezii în versuri libere se încadrează în umbrela liricii. Accentul se pune pe starea interioară a vorbitorului sau pe un moment de conștientizare sporită, mai degrabă decât pe intriga externă. Cititorii sunt invitați să asculte sau să împărtășească emoția.

Poezia lirică poate fi intimă sau publică, simplă sau extrem de elaborată. Aceasta variază de la aparent spontan la elaborat formal. Ceea ce unește diversele forme este centralitatea experienței subiective și concentrarea limbajului pe care o astfel de experiență pare să o ceară. Chiar și atunci când „eul” poemului este fictiv, efectul este al unei voci care vorbește dintr-un moment de sentiment sau intuiție.

O poezie care există în primul rând pentru a exprima o stare de spirit sau o inimă este lirică.