Hamartia este eroarea sau fragilitatea care conduce un erou tragic la catastrofă. Aristotel a folosit termenul în Poetică pentru a descrie cauza răsturnării sorții eroului.

Cuvântul este adesea tradus ca „defect tragic”, însă poate însemna și o greșeală specifică de judecată, mai degrabă decât un defect de caracter fix. Căutarea hotărâtă a adevărului de către Oedip, ambiția lui Macbeth și judecata greșită a lui Lear asupra fiicelor sale funcționează toate ca hamartia. Eroul nu este pur și simplu rău; eroarea provine dintr-o calitate care în altă parte ar putea fi admirabilă sau dintr-un moment de orbire. Deoarece publicul poate vedea greșeala și consecințele acesteia, căderea stârnește milă și frică.

Criticii ulteriori au dezbătut cât de moralizat ar trebui să fie conceptul. Unii subliniază responsabilitatea eroului; alții subliniază rolul sorții sau al circumstanțelor. În ambele cazuri, hamartia rămâne un nume util pentru pivotul în jurul căruia se învârte o tragedie - punctul în care acțiunea sau natura protagonistului devine motorul propriei pierderi.

Pasul greșit sau slăbiciunea care trimite o figură nobilă spre dezastru este hamartia.