Expunerea este introducerea informațiilor de context de care publicul are nevoie pentru a înțelege povestea. Acoperă cadrul, evenimentele anterioare, relațiile dintre personaje și orice altceva care nu poate fi arătat imediat.

Într-o piesă de teatru sau un roman, expunerea poate ocupa scenele de deschidere sau poate fi distribuită prin dialog, flashback-uri și rezumat narativ. Provocarea este de a transmite faptele necesare fără a bloca impulsul sau a suna artificial. Dialogul „După cum știi, Bob” este modul clasic de eșec. Scriitorii pricepuți integrează expunerea în acțiune și conflict, astfel încât publicul să învețe, rămânând în același timp captivat.

Expunerea este distinctă de acțiunea emergentă care o urmează. Rolul său este de a orienta; odată ce publicul este orientat, povestea își poate dezvolta complicațiile. În cazul media res, deschiderile amână expunerea completă, având încredere că publicul va reconstitui contextul pe măsură ce acțiunea se desfășoară. Ambele abordări pot funcționa atunci când informația ajunge în momentul în care devine relevantă.

Partea poveștii care răspunde la întrebarea „ce trebuie să știu înainte să înceapă adevăratele probleme?” este expunerea.