Mortarul leagă cărămizile, pietrele sau blocurile împreună în zidărie. Este o pastă de ciment, nisip și apă. Se întărește în timp, fixând unitățile la locul lor și sigilând golurile. Mortarul nu este doar un adeziv. De asemenea, preia mișcări ușoare, distribuie încărcările și permite peretelui să respire. Un mortar prea dur poate crăpa cărămizile. Un mortar prea moale se poate sfărâma. Amestecul potrivit depinde de unități și de expunere.

Mortarul este disponibil în mai multe tipuri. Tipul N este un amestec de uz general pentru pereții supraterani. Tipul S este mai rezistent și este utilizat pentru pereții portanți și subterani. Tipul O este mai slab și este utilizat pentru restaurările istorice, unde flexibilitatea contează. Tipul M este cel mai rezistent și este utilizat pentru pereții de sprijin și fundațiile. Mortarul de var, comun înainte de cimentul Portland, este mai moale și mai permeabil, motiv pentru care clădirile vechi necesită adesea reparații pe bază de var. Mortarul trebuie să se potrivească cu zidăria. Un mortar dur într-un zid de cărămidă moale va deteriora cărămida.

Amestecarea mortarului necesită atenție. Nisipul trebuie să fie curat și bine granulat. Apa trebuie să fie curată. Proporțiile trebuie măsurate. Prea multă apă slăbește mortarul. Prea puțină apă îl face impracticabil. Mortarul trebuie utilizat în câteva ore de la amestecare. Nu poate fi retemperat cu apă după ce începe să se întărească. Un zidar folosește un șlefuitor și o mistrie pentru a întinde mortarul. Rostul se finisează cu o spatulă pentru a compacta mortarul și a modela suprafața. Rostul de mortar este linia vizibilă într-un perete de zidărie. Este, de asemenea, conexiunea structurală. Trebuie să fie drept.