Sodiul explodează în apă. Clorul este un gaz otrăvitor. Combină-le și obții sare de masă, un cristal stabil pe care îl presări pe cartofi prăjiți. Diferența constă într-o legătură ionică, atracția electrostatică dintre ionii cu încărcări opuse. Sodiul donează un electron clorului. Sodiul devine un cation pozitiv. Clorul devine un anion negativ. Ionii opuși se atrag, iar rețeaua se menține unită.

Legăturile ionice se formează între metale și nemetale, de obicei atunci când diferența de electronegativitate este mare. Metalul pierde electroni cu ușurință. Nemetalele îi câștigă cu ușurință. Ionii rezultați se aranjează într-o rețea tridimensională repetitivă, nu în perechi discrete. Fiecare cation este înconjurat de anioni, iar fiecare anion de cationi. Energia rețelei, energia eliberată atunci când ionii se unesc, determină cât de puternică este legătura.

Proprietățile decurg din structură. Compușii ionici au puncte de topire și fierbere ridicate deoarece rețeaua este puternică. Sunt duri și fragili deoarece deplasarea straturilor aduce împreună sarcini similare, provocând repulsie și fractură. Se dizolvă în apă, unde solventul polar separa ionii. Și conduc electricitatea atunci când sunt topiți sau dizolvați, deoarece ionii sunt liberi să se miște.