O reacție chimică într-un pahar de laborator fie eliberează căldură, fie o absoarbe. Conținutul de căldură al sistemului la presiune constantă se numește entalpie, notată cu H. Este o funcție de stare, adică depinde doar de starea curentă a sistemului, nu de calea parcursă pentru a ajunge acolo. Variația de entalpie, delta H, este căldura absorbită sau eliberată în timpul unei reacții la presiune constantă. Un delta H negativ înseamnă că reacția este exotermă. Un delta H pozitiv înseamnă că este endotermă.

Entalpia se măsoară în jouli sau kilojouli pe mol. De obicei, se raportează ca variație standard de entalpie, delta H°, care se măsoară în condiții standard: presiunea de 1 atmosferă și o temperatură specificată, de obicei 298 Kelvin. Entalpia standard de formare este variația de entalpie atunci când un mol dintr-un compus se formează din elementele sale în stările lor standard. Este definită ca zero pentru elementele în stările lor standard.

Variațiile de entalpie pot fi calculate folosind legea lui Hess, care afirmă că variația totală de entalpie pentru o reacție este suma variațiilor de entalpie pentru fiecare etapă, indiferent de calea parcursă. Acest lucru permite chimiștilor să calculeze variațiile de entalpie pentru reacții care sunt dificil de măsurat direct. Energiile de legătură pot fi, de asemenea, utilizate pentru a estima variațiile de entalpie, deși valorile sunt medii și mai puțin precise.

Entalpia este esențială pentru termochimie. Ea determină dacă o reacție este exotermă sau endotermă, câtă căldură este eliberată sau absorbită și câtă energie este disponibilă pentru lucru mecanic. Este utilizată în industrie pentru a proiecta reactoare, a optimiza eficiența combustibilului și a gestiona transferul de căldură.