O ceașcă de cafea poate fi slabă sau tare. Aceasta este concentrația: cantitatea de substanță dizolvată într-o anumită cantitate de soluție. O soluție concentrată are multă substanță dizolvată. O soluție diluată are puțină. Concentrația este de obicei exprimată în molaritate, moli de substanță dizolvată per litru de soluție. Poate fi exprimată și în procente de masă, părți per milion sau molalitate. Unitatea depinde de context.

Concentrația contează deoarece reacțiile depind de ea. Viteza unei reacții crește adesea odată cu concentrația, deoarece mai multe particule se ciocnesc. Pozițiile de echilibru se schimbă odată cu modificările concentrației. Sistemele biologice sunt sensibile la concentrație. Enzimele funcționează cel mai bine la concentrații specifice de substrat. Celulele mențin gradienți de ioni prin membrane. Corpul uman reglează glicemia, nivelurile de electroliți și concentrația de oxigen în intervale înguste.

Concentrația se măsoară în mai multe moduri. Un spectrofotometru măsoară câtă lumină absoarbe o soluție, ceea ce este legat de concentrație. Titrarea folosește o concentrație cunoscută pentru a determina una necunoscută. Electrozii măsoară direct concentrația ionilor. Fiecare metodă are un interval și o precizie. Alegerea metodei potrivite depinde de substanță și de acuratețea necesară.

Diluarea este procesul de scădere a concentrației prin adăugarea de solvent. Ecuația de diluare, M1V1 = M2V2, leagă concentrațiile și volumele inițiale și finale. Este utilizată în laboratoare pentru a prepara soluții de concentrație dorită din soluții stoc.