O zi din fiecare săptămână este rezervată muncii obișnuite pentru odihnă și închinare. Acea zi este Sabatul. Practica își are originea în povestea biblică a creației și în porunca Exodului.

Sabatul evreiesc începe vineri la apusul soarelui și continuă până sâmbătă la căderea nopții. Acesta include slujba la sinagogă, mesele în familie și abținerea de la o gamă largă de activități creative. Tradițiile creștine au mutat ziua principală de cult la duminică în onoarea învierii, păstrând în același timp principiul odihnei ritmice. Alte credințe mențin pauze săptămânale sau periodice analoage.

Sabatul rezistă cerinței de productivitate constantă. Creează spațiu pentru relații, reflecție și încântare în lumea creată. Presiunile economice moderne erodează această practică, însă mulți continuă să o protejeze ca pe un sanctuar săptămânal. Sabatul rămâne o manifestare concretă a încrederii că lumea nu depinde de efortul uman perpetuu.

O dată pe săptămână, timpul însuși este declarat sfânt.