Ascetul este o autodisciplină severă și abținere în scopuri spirituale. Este practica negării de sine de dragul unui scop superior. Se găsește în multe religii. Călugării postesc. Pustnicii se retrag. Yoghinii îndură. Asceții renunță la plăcere. Renunță la confort. Renunță la lume. Caută puritatea. Caută iluminarea. Caută unirea cu Dumnezeu.

Ascetismul are o istorie lungă. Părinții Deșertului au fugit în pustie în secolul al III-lea. Au postit, s-au rugat și au luptat cu ispitele. Antonie al Egiptului este cel mai faimos. A trăit într-un mormânt, apoi într-o fortăreață, apoi într-un munte. A mâncat pâine și sare. A dormit pe pământ. S-a rugat neîncetat. Viața sa a inspirat mii de oameni. Monahismul a crescut din exemplul său. Benedict a scris o regulă de moderație. Francisc a îmbrățișat sărăcia. Tradiția ascetică continuă.

Practici ascetice

• Post: abținerea de la mâncare.
• Celibat: abținerea de la sex.
• Sărăcie: renunțarea la bunuri.
• Tăcere: abținerea de la vorbire.
• Veghe: a sta treaz pentru rugăciune.

Ascetul nu este pentru toată lumea. Poate fi periculos. Poate duce la mândrie. Poate duce la disperare. Poate deteriora trupul. Poate deteriora mintea. Biserica a avertizat întotdeauna împotriva extremelor. Scopul nu este pedepsirea trupului. Scopul este eliberarea spiritului. Scopul este stăpânirea pasiunilor. Scopul este să-L iubim mai mult pe Dumnezeu. Ascetul este un instrument. Nu este un scop. Este un mijloc. Este un mod de a spune: Dumnezeu este mai important decât confortul. Dumnezeu este mai important decât plăcerea. Dumnezeu este mai important decât viața însăși. Aceasta este mărturia ascetică. Este o mărturie radicală. Este o mărturie necesară. Într-o lume a excesului, ascetul spune: destul. Într-o lume a zgomotului, ascetul spune: tăcere. Într-o lume a sinelui, ascetul spune: Dumnezeu. Acesta este mesajul. Aceasta este provocarea. Aceasta este ascetul.