Tripitaka este canonul budist tradițional. Numele înseamnă „trei coșuri”, referindu-se la cele trei colecții în care au fost organizate învățăturile: Vinaya Pitaka pentru disciplina monastică, Sutta Pitaka pentru discursuri și Abhidhamma Pitaka pentru analiza filosofică sistematică.

Diferite școli budiste au păstrat versiuni diferite. Canonul Pali al tradiției Theravada este cea mai completă colecție timpurie care există încă. Tradițiile Mahayana au adăugat un număr mare de sutre pe care le considerau învățătura superioară a lui Buddha, continuând în același timp să venereze materialul anterior. Canoanele chineză și tibetană sunt compilații vaste care includ traduceri din mai multe limbi indiene, precum și lucrări originale.

Recitarea și memorarea au fost mijloacele originale de păstrare; scrisul a venit mai târziu. Se spune că Primul Conciliu de după moartea lui Buddha a stabilit nucleul tradiției orale. De-a lungul secolelor, textele au fost comentate, dezbătute și folosite ca bază pentru practică. Pentru monahi, Vinaya rămâne regula vieții; pentru toți budiștii, suttele oferă calea conduitei etice, a meditației și a înțelepciunii.

A studia Tripitaka înseamnă a întâlni cea mai veche înregistrare care a supraviețuit despre ceea ce a învățat Buddha și despre cum comunitatea și-a organizat viața în jurul acestor învățături.