Faleza vizuală este un aparat de laborator conceput pentru a testa percepția adâncimii la sugari și animale tinere. Constă dintr-o suprafață acoperită cu sticlă, cu o latură puțin adâncă și o latură aparent adâncă.

Eleanor Gibson și Richard Walk au introdus dispozitivul în anii 1960. Sugarii suficient de mari pentru a se târî sunt plasați pe placa centrală și încurajați de un îngrijitor să traverseze fie partea puțin adâncă, fie partea adâncă. Majoritatea sugarilor refuză să se târască pe partea adâncă, ceea ce indică faptul că percep prăbușirea. Sugarii mai mici care încă nu se pot târî pot prezenta semne fiziologice de conștientizare a adâncimii. Rezultate similare au fost obținute cu pui, miei și alte specii care trebuie să navigheze la o vârstă fragedă.

Faleza vizuală a demonstrat că percepția adâncimii este prezentă cel puțin la vârsta de a se târâ și nu necesită o experiență extinsă în căderi. Rămâne o ilustrare clasică a apariției timpurii a unei abilități perceptive fundamentale.

Ezitarea unui bebeluș la marginea prăpastiei aparente dezvăluie că stânca este văzută ca fiind reală.