Un stimul condiționat este un stimul inițial neutru care, după asocierea cu un stimul necondiționat, ajunge să declanșeze un răspuns condiționat. Își dobândește puterea prin învățare.

În paradigma standard, stimulul condiționat este prezentat puțin înaintea stimulului necondiționat, astfel încât acesta devine un predictor fiabil. Un ton care precede mâncarea, o lumină care precede un șoc ușor sau o anumită aromă care precede o boală pot deveni stimuli condiționați. Momentul, intensitatea și fiabilitatea asocierii determină cât de eficient se formează asocierea. Odată condiționat, stimulul poate fi utilizat în experimente ulterioare - condiționare de ordin superior, precondiționare senzorială sau extincție - pentru a cartografia regulile învățării asociative.

Stimulii condiționați sunt omniprezenti în afara laboratorului. Logo-urile mărcilor, contextele medicale și indiciile sociale funcționează toate ca stimuli condiționați care provoacă răspunsuri emoționale și fiziologice pe baza asocierilor anterioare. Atât publicitatea, cât și tratamentele clinice exploatează această capacitate a sistemului nervos de a trata semnalele predictive ca fiind semnificative.

Un stimul condiționat este un mesager învățat: anunță că ceva important este pe cale să se întâmple.