ISO este o măsură a sensibilității senzorului camerei la lumină. Este o prezență a valorii filmului, unde ISO se referea la sensibilitatea filmului. În camerele digitale, ISO este o amplificare a semnalului senzorului. Un ISO scăzut, cum ar fi 100 sau 200, produce cea mai curată imagine cu cel mai puțin zgomot. Un ISO ridicat, cum ar fi 3200 sau 6400, permite fotografierea în lumină slabă, dar introduce zgomot, care apare sub formă de granulație sau pete. Relația este un compromis. Un ISO mai mare înseamnă mai mult zgomot. Un ISO mai mic înseamnă mai puțin zgomot, dar necesită mai multă lumină.

ISO este una dintre cele trei variabile din triunghiul expunerii, alături de diafragmă și viteza obturatorului. Creșterea ISO permite o viteză a obturatorului mai rapidă sau o diafragmă mai îngustă, ceea ce este util în condiții de lumină slabă sau când aveți nevoie de mai multă adâncime de câmp. Dar creșterea ISO reduce și gama dinamică și acuratețea culorilor. Senzorii moderni au îmbunătățit dramatic performanța la ISO ridicat. O cameră care era zgomotoasă la ISO 1600 acum zece ani poate fi curată la ISO 6400 astăzi. Totuși, nu există niciun substitut pentru lumină. O imagine cu ISO scăzut este aproape întotdeauna mai bună decât o imagine cu ISO ridicat, dacă lumina permite.

Setări ISO

• Low. 100 până la 400, cea mai curată imagine.
• Mediu. 800 până la 1600, zgomot moderat.
• Ridicat. 3200 până la 6400, zgomot sesizabil.
• Foarte ridicat. 12800 și peste, zgomot semnificativ și pierdere de detalii.

ISO nu este același lucru cu expunerea. Modificarea ISO modifică luminozitatea imaginii, dar nu modifică cantitatea de lumină care ajunge la senzor.