Introducerea unui medicament în organism este o problemă. Aducerea lui la locul potrivit, la momentul potrivit, la concentrația potrivită este o alta. Administrarea medicamentelor este partea inginerească a farmacologiei: proiectarea sistemelor care controlează unde ajunge un medicament și cât de repede este eliberat. Este diferența dintre o pastilă care trebuie luată de patru ori pe zi și un plasture care funcționează timp de o săptămână.

Tehnologiile de administrare variază de la cele simple la cele sofisticate. Învelișurile de pe comprimate controlează eliberarea în intestin. Lipozomii și nanoparticulele încapsulează medicamentele și le protejează de degradare, uneori vizând țesuturi specifice. Pompele implantabile administrează doze constante timp de luni de zile. Inhalatoarele trimit medicamentul direct în plămâni, reducând la minimum expunerea sistemică. Plasturii transdermici difuzează medicamentul prin piele într-un ritm controlat. Fiecare abordare rezolvă o problemă specifică: solubilitate slabă, eliminare rapidă, efecte secundare ale concentrațiilor mari de vârf sau aderența pacientului.

Sisteme comune de livrare:

• Eliberare orală controlată. Tablete și capsule care eliberează medicamentul în decurs de ore.
• Depozite injectabile. Formulări cu acțiune prelungită care eliberează medicamentul în decurs de săptămâni sau luni.
• Transdermic. Plasturi pentru absorbție lentă și constantă.
• Inhalare. Administrare directă în plămâni.
• Nanoparticule. Livrare direcționată către celule sau țesuturi specifice.

Scopul este întotdeauna același: maximizarea beneficiilor, minimizarea efectelor secundare și facilitarea tratării tratamentului.