Arbitrajul obține profit din diferențele de preț ale aceluiași activ pe piețe diferite. Cumpără ieftin într-un loc, vinde scump în altul. Tranzacția este teoretic fără riscuri, deoarece activul este identic. În practică, există riscuri: întârzieri în execuție, fluctuații valutare și posibilitatea ca diferența de preț să se închidă înainte de a termina tranzacția. Arbitrajul pur este rar și de scurtă durată.

Exemplele sunt frecvente. O acțiune se tranzacționează la 100 USD pe o bursă și la 100,50 USD pe alta. Un trader cumpără la prima bursă și vinde la a doua, încasând diferența. Arbitrajul valutar exploatează neconcordanțele cursurilor de schimb valutar dintre bănci. Piețele cripto, care sunt fragmentate și mai puțin eficiente, au oferit multe oportunități. Arbitrajul obligațiunilor convertibile împerechează o obligațiune cu acțiunea sa subiacentă.

Arbitrajul are un scop. Forțează prețurile să se alinieze. Atunci când traderii exploatează un decalaj, cumpără activul ieftin și îl vând pe cel scump, ceea ce împinge prețurile aproape. Acest proces, numit arbitraj, face piețele mai eficiente. Profiturile merg la cei care observă decalajul primii și execută cel mai rapid. Viteza și tehnologia contează mai mult decât perspicacitatea în arbitrajul modern.

Tipuri comune

• Arbitraj pur
• Arbitraj statistic
• Arbitrajul obligațiunilor convertibile
• Arbitraj valutar
• Arbitraj criptografic