Scalabilitatea este capacitatea unui blockchain de a gestiona mai multe tranzacții pe măsură ce cererea crește. Bitcoin procesează aproximativ 7 tranzacții pe secundă. Ethereum gestionează în jur de 15. Visa procesează zeci de mii. Această problemă de scalabilitate este problema. Când un lanț devine aglomerat, taxele cresc, iar utilizatorii așteaptă. Dacă lanțul nu se poate scala, nu poate servi drept rețea de plăți pentru întreaga lume. Devine un strat de decontare pentru cei bogați.

Soluțiile se împart în două categorii. Scalarea la nivelul 1 modifică protocolul de bază: blocuri mai mari, fragmentare sau consens mai rapid. Scalarea la nivelul 2 se bazează pe: seturi (rollup-uri), lanțuri laterale (sidechains) și canale de stare. Fiecare abordare are compromisuri. Blocurile mai mari cresc debitul, dar îngreunează rularea unui nod, ceea ce dăunează descentralizării. Fragmentarea împarte lanțul în bucăți, ceea ce adaugă complexitate și noi presupuneri de securitate. Seturile (rollup-urile) mută execuția în afara lanțului și se stabilesc pe lanț, ceea ce păstrează securitatea la nivelul de bază, dar necesită punți (bridge-uri). Trilema scalabilității spune că puteți optimiza pentru două din trei: scalabilitate, securitate și descentralizare. Fiecare alegere de design are un avantaj.

Abordări de scalabilitate

• Blocuri mai mari — randament mai mare, mai puține noduri
• Sharding — procesare paralelă, coordonare complexă
• Cumulări — execuție off-chain, decontare on-chain
• Lanțuri laterale — lanțuri independente cu propriul consens

Niciun blockchain nu se scalează la infinit. Întrebarea este unde se deplasează blocajele și cine suportă costul.